Anders Breivik, portretul unui criminal în masă
Anders Behring Breivik. Un norvegian de 32 de ani, aparent educat, fără antecedente penale. Fermier, bun plătitor de taxe. Și criminal în masă, de vineri 22 iulie. Un „om” care a ucis cu sânge rece 76 de oameni nevinovați, în cele mai grave acte de violență din istoria Norvegiei.
Breivik nu este un Charles Manson sau Ted Bundy, nu este un criminal în serie – cu alegerea victimelor și tot ritualul de rigoare – ci un criminal în masă, de tipul lui Timothy McVeigh, autorul atentatului de la Okhlahoma City, din 1995. Un psihopat, paranoic și megaloman, ascuzându-și mediocritatea și frustrările sub poze de „cavaler templier” și „justițiar creștin-conservator”. Așa-zisul documentul-manifest este ilustrativ în acest sens, ajutându-ne să descifrăm profilul și modul de gândire al asasinului: „2083: A European declaration of independence” e de fapt un ghiveci de idei și concepte prost înțelese și aiurea însăilate, remestecate pe jumătate și prezentate drept crez politic. Nimic nu este nou sau original în cele 1500 de pagini, de la identificarea inamicilor – musulmanii, marxiștii, multiculturaliștii (orice ar fi însemnând asta) – și eliminarea lor fizică, până la toată mitologia creștină și naționalist-occidentală, în interpretarea simplistă a autorului. O salată semidoctă, de felul celor pe care le generează accesul facil la „informația” împrăștiată pe Internet.
Unii au spus că masacrul din Norvegia reprezintă eșecul multiculturalismului, ca politică și ca atitudine. Nu, eșecul multiculturalismului se măsoară, eventual, la urnele de vot și în sondaje-barometru de opinie, ce s-a întâmplat vineri în Norvegia este eșecul umanismului. Alte justificări și explicații nu pot fi găsite. Un om slab și laș, lipsit de repere morale și tulburat mental, a ucis cât mai mulți oameni nevinovați, iar ideile n-au ce căuta aici, oricât de mult le-ar invoca Breivik. Nu poți face apel la idei în timp ce apeși pe trăgaci.
Nu, Breivik nu este un nebun în sensul clinic al cuvântului, nu este o persoană lipsită de discernământ și rațiune – există destulă metodă în nebunia celui care plănuiește ani de zile un masacru – ci este un om cu un sistem de valori complet întors pe dos, un sistem în care viețile omenești nu valorează nimic. Importantă este doar „cauza”, scopul final și măreț. Individul e prea puțin important – o retorică totalitară, de sorginte fascistă/comunistă, tipică regimurilor care-și fac un scop în sine din strivirea individului: fascismul și comunismul. Extremele care se întâlnesc pe circumferința aceluiași cerc. Fără remușcări și regrete, distrugem o societate pentru a o face mai bună.
În acest context, idealurile creștine și conservatoare, fluturate iresponsabil, servesc doar ca paravan. În asemenea cazuri extreme, ideologia – oricât de radicală ar fi ea – e doar un pretext pentru concretizarea unor tendințe criminale, care s-ar fi manifestat oricum, indiferent ce formă ar fi îmbrăcat – politică sau religioasă. E nevoie doar de un pretext și de inamici, mai mult sau mai puțin imaginari (arabii, marxiștii, emigranții etc). La fel de bine ar fi putut fi vorba de un fanatic musulman, militând pentru uciderea în masă a occidentalilor, în numele unor alte „principii” – la fel de valide în concepția sa. E destul să înlocuim în documentul de mai sus termenii respectivi cu echivalentul lor antonimic, fără a schimba în rest nimic. Sensul rămâne același. Motivele pentru uciderea în masă a 76 de oameni nu trebuie căutate în ideologie sau religie, ci în psihiatrie.
PS De citit și Anders Behring Breivik – un caz de patologie nordică.
S-ar putea să-ți placă și:
5 Responses to Anders Breivik, portretul unui criminal în masă
de pe twitter
Categorii
Blogroll
- Alex Mihăileanu
- Anda
- antisocial…
- Beranger
- Bezbojnicul
- Bogdan Voicu
- Chestii livrești
- Chinezu
- Cosmin Chera
- Cristian Orgonaș
- Dan Popa
- Dan Șelaru
- Despre numere
- Diacritica
- Dollo
- Dulce mahala
- Ioan Usca
- Ionuca
- Iv cel naiv
- Jocul orb
- La coltul strazii
- Lucian Dan Teodorovici
- Maldita
- Marieta Varga
- Mind Porn
- Mircea Meșter
- Miruna Siminel
- Oana Reveica
- Politeia
- Poorly written stupid thoughts
- Povești urbane
- Romania insider
- Scrisori din mahala
- Semanticus
- TLP
- Tre3i
- Turambar
- Turnofftheglory
- Utopia Balcanică
- Vlad Mixich
- Vlad Petreanu
- Zvoner
Ultimele comentarii
- ignoranta e o binecuvantare | texturi virtuale | BunDeCitit.ro on ignoranța este o binecuvântare
- Antropocen, sinucidere neasistată | texturi virtuale | BunDeCitit.ro on Antropocen, sinucidere neasistată
- camil on educația în România
- Jocul orb on educația în România
- camil on educația în România
- camil on educația în România
- fish on educația în România
Tags
art arta Bucuresti change comunism corruption cunoastere economie economy elections europe freedom frumos fun future history hope illusion incompetence international internet istorie knowledge mass-media meaning muzica poetry politica politics progres progress prostie psihologie public Romania science societate society stiinta stupidity technology tehnologie united states viitor worldArhivă

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 United States License.

Individului in cauza ii lipseste umanitatea.
e o caracteristică a tuturor ucigașilor cu sânge rece. vezi și articolul acesta: http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=anger-management-self-control
Tot repet asta si pe forumuri internationale…
Problema cu acesti sociopati este ideologia culturala in care traiesc. Daca in mediul cultural si social se incurajeaza ura, xenofobia, jingoismul si diverse alte prejudecati, atunci, cand un sociopat va interactiona cu acest mediu, va traduce gandurile respective in actiuni, adica cu sinceritate. El pur si simplu a facut ceea ce alti oameni nu au avut tupeul sa faca, dar au avut tupeul sa gandeasca si sa spuna.
E unu din motivele pentru care urasc marile religii… sunt vehicule de ura; o transporta din loc in loc, din om in om, o aduna si o imprastie.
eu cred că fiecare are capacitatea de a discerne și de a selecta din mediul unde trăiește exact informațiile și influențele respective. dacă ești cretin/sociopat/labil psihic, normal că vei fi influențat de tot ce e mai rău în societate. alegi în funcție de ce crezi.
aș zice că oamenii sunt de fapt vehiculele urii. dincolo de basmele de rigoare, mesajul în sine al cam tuturor relgiilor e pozitiv, doar că e instrumentat de niște dobitoci, așa-zișii „credincioși”.
[...] By camil On 30/11/2011 · Leave a Comment Anders Breivik, 32 de ani, norvegianul responsabil pentru uciderea a 77 de conaționali în iulie anul acesta, a [...]