Camil Stoenescu

De aici:

Using entire galaxies as lenses to look at other galaxies, researchers have a newly precise way to measure the size and age of the universe and how rapidly it is expanding, on a par with other techniques.

The measurement determines a value for the Hubble constant, which indicates the size of the universe, and confirms the age of the universe as 13.75 billion years old, within 170 million years. The results also confirm the strength of dark energy, responsible for accelerating the expansion of the universe.

Sau ce legătură este între Ecuația lui Drake și probabilitatea găsirii unei partenere potrivite?

Peter Backus, un american, doctorand în Marea Britanie, ne dă răspunsul – jumătate în glumă, jumătate în serios – într-un studiu intitulat sugestiv „Why I don’t have a girlfriend”.

While extraterrestrial civilizations may be rare, there is something that is seemingly rarer still: A girlfriend. For me. What might the approach employed in the estimation of the number of alien civilizations tell us about the number of potential girlfriends for me? A somewhat less scientific question,I admit, but one of substantial personal importance.

The parameters are re-defined as follows with the values in parentheses:

Concluzia e pesimistă: din 30 de milioane de femei din Marea Britanie, doar 26 i se potrivesc autorului .

Documentul integral poate fi găsit aici. Un articol din Daily Telegraph, aici și ceva comentarii, aici.

PS  Un calcul similar a fost făcut în 1999 de Tristan Miller.

Ecranizare a romanului omonim al lui Cormac McCarthy (autor printre altele și a lui „No country for old men”, ce nu mai necesită nicio intrdoucerea), The Road este probabil unul dintre cele mai deprimante 5 filme pe care le-am văzut (altul fiind Irreversible, dar acela deja e deja oricum din o cu totul altă categorie).

Ipoteza originală a filmului este una destul de neverosimilă, în sensul că mi-e greu să-mi imaginez un cataclism ce ar distruge toate speciile de animale, dar în schimb oamenii ar supraviețui în număr considerabil. Păi wtf, scorpionii pot supraviețui și unui cataclism nuclear. nu mai vorbesc de tot soiul de bacterii uber tough…

Dar lăsând goana după realism deoparte – în fond pentru asta există documentarele – filmul este foarte bine realizat, atât ca punere în scenă, cinematografie, atmosferă, cât și ca interpretare. Regretele, nostalgia după „vârsta de aur”, disperarea, încăpățânarea aproape animalică de a merge înainte, de da sens unei lumi fără niciunul aparent, toate sunt creionate sugestiv, fără exagerări și hiperbolizări goale de conținut. Strădania celor doi protagoniști de a-și păstra umanitatea, de a rămâne oameni chiar și în condițiile în care aceasta nu mai înseamnă mai nimic (lipsa unei societăți) devine una din pricipalele teme ale filmului.

Întrebarea din debutul filmului – „We’re the good guys, right?” – capătă astfel tot mai mult sens și răspunsuri tot mai ambigue și nuanțate pe măsură ce narațiunea progresează. Linia dintre civilizație și barbarie, dintre legea junglei și moralitate, devine înșelătoare și difuză…Totuși, finalul mai degrabă optimist decât pesimist, mai salveză din speranțele pentru umanitate.

În concluzie, nu e un popcorn movie uzual, însă recomandat tuturor celor interesați de sociologie și cărora le place să-și pună probleme.

Trenul socialismului – cu abur, pentru că suntem la începutul secolului XX – înaintează vijelios prin taigaua siberiană. E iarnă, e frig și noapte, iar trenul e plin de oameni entuziasmați de zorile unei noi societăți (drepte). La conducere, V.I. Ulianov – Lenin.

După un timp, mecanicul de locomotivă vine la Lenin în cabină și-l anunță că au rămas fără cărbuni. Fără să se impacienteze, acesta din urmă zice:

- Ardeți tot ce găsiți combustibil vagoane: uși, podele, tocuri, banchete…

Oamenii execută ordinul, în consecință trenul mai înaintează câțiva zeci de kilometri, până rămâne iar fără combustibil. De data asta, după ce meditează un pic în compartimentul să confortabil, Lenin replică:

- Demontați și ardeți traversele căii ferate pe care am venit. Oricum nu ne vom mai întoarce.

Oamenii, obosiți și tremurând de frig, se conformează. Prin viscol, adună toate traversele și umplu vagonul de lângă locomotivă cu ele. Trenul pornește iar duduing și mai merge încă un timp…

Încurcați, oamenii, în frunte cu mecanicul, vin la Lenin:

- Ne-am oprit iar. Și am ars tot…

- Nu se poate! Trebuie să mai fi rămas ceva de ars

- Nu, nu mai e nimic…

- Tovarăși, știu! Am găsit soluția! Haideți, puneți umărul cu toții…vom împinge trenul cu brațele spre izbânda finală!

- Nuu, nuu, strigă oamenii epuizați și înghețați. Nu mai putem!

Lenin se încruntă, se gândește puțin, apoi zice:

- Bine, atunci am ajuns.

Din bancurile care se spuneau pe la cozi în anii ‘80, în România.

Carmina Burana – O Fortuna

Versurile în latină sunt tare interesante:)

Lucrurile s-au mai schimbat un pic de ultima dată:

Ierarhia este realizată de cei de la The Economist luându-se în calcul criterii precum costul locuințelor, valoarea chiriilor, transportului în comun, facturilor la utilități. etc. Nu mă așteptam ca Parisul să fie pe primul loc, înaintea Londrei. Tokyo și Oslo sunt poveste veche.

Matematica e frumoasă, fizica e și mai frumoasă, la fel povestioarele pline de tâlc, dar în final trebuie să ne întoarcem să dăm cu nasul de realitatea mirobolantă oferită de viețuirea în România actuală.

Acestea, fiind spuse, să vedem asupra căror aspecte vrem să ne coborâm privirea:

• În țara în care poți să omori liniștit(ă) un om pe trecerea de pietoni fără frica/riscul de a face măcar o lună închisoare, doi bătrâni de 76, respectiv 72 de ani, au fost încarcerați în Penitenciarul Botoșani pentru că nu au respectat o hotărâre judecătorească cu privire la un petec de pământ. Gluma proastă ce se cheamă pompos „justiția română” își dă încă o dată măsura propriei imbecilități. Nimic de mirare.
• Nu cred că mai există persoană inteligentă care să mai creadă în „revoluția” din decembrie 1989, înțeleasă ca o ridicare spontană a maselor. Adevărul spune ce toată lumea știe, într-o formă sau alta. Eliberatorul națiunii, Ion Iliescu a făcut apel la URSS în decembrie 1989, pentru a-și menție și consolida proaspăt dobândita poziție: „Nu ne trebuie partide pe interese, sectare.” Restul este doar…istorie tristă.
• După ce am intrat pe ușa din dos în Uniunea Europeană, acum ne găsim să ne dăm cu părerea privind extinderea UE: MAE dorește ca viitoarele state membre să respecte toate criteriile de aderare. Dacă le-am fi respectat, n-am fi avut ce căuta în Europa.

După cum lesne se poate observa, motivele de optimism cu privire la viitorul mioritic abundă.

Scriam anul trecut despre multiubitul Metrorex și respectul pe pe care acesta îl arată fraierilor călătorilor plătitori de abonamente.

Cum la noi sistemul juridic e complet impredictibil și ascultă de legi proprii (adică propria incompetență) iar deciziile instanțelor se bat cap în cap, se pare că (iar) va fi grevă generală la metrou, pe 18 martie. Pentru salarii mai mari, evident.

Deci și prin urmare, înarmați-vă cu răbdare, muzică și cafea. Eventual și un volum din „Război și Pace”, pentru timpul petrecut în mașinile personale sau în autobuze/troleuri.

C-așa-i în tenis.

povestire japoneză

Din bogata tradiție zen, în care unele povestiri sunt atât de scurte încât rămân suspendate, se zice că un învățăcel l-a întrebat odată pe maestrul său ce este budismul:

- Îți voi răspunde, i-a spus acesta, îndată ce vom fi singuri.

Când au rămas singuri, învățăcelul a pus încă o dată întrebarea. Învățătorul i-a făcut semn să-l urmeze și l-a dus în grădină, unde i-a arătat, fără să scoată o vorbă, un pâlc de bambuși.

Învățăcelul nu înțelegea nimic. La care învățătorul i-a spus:

- Iată un bambus înalt, și iată alături unul mic.

Jean-Claude Carriere – Cercul mincinoșilor

Despite the recent economic downturn, the use of Information and Communication Technology (ICT) services, such as mobile phones and the Internet, continues to grow worldwide. By the end of 2009, there were an estimated 4.6 billion mobile cellular subscriptions, corresponding to 67 per 100 inhabitants globally (Chart 1). Last year, mobile cellular penetration in developing countries passed the 50 per cent mark reaching an estimated 57 per 100 inhabitants at the end of 2009. Even though this remains well below the average in developed countries, where penetration exceeds 100 per cent, the rate of progress remains remarkable. Indeed, mobile cellular penetration in developing countries has more than doubled since 2005, when it stood at only 23 per cent.

Internet use has also continued to expand, albeit at a slower pace. In 2009, an estimated 26 per cent of the world’s population (or 1.7 billion people) were using the Internet. In developed countries the percentage remains much higher than in the developing world where four out of five people are still excluded from the benefits of being online. China alone accounted for one-third of Internet users in the developing world. While Internet penetration in developed countries reached 64 per cent at the end of 2009, in developing countries it reached only 18 per cent (and only 14 per cent if China is excluded).

A useful tool to monitor such progress is the ICT Development Index (IDI), a composite index made up of 11 indicators covering ICT access, use and skills. It has been constructed to measure the level and evolution over time of ICT developments taking into consideration the situations of both developed and developing countries.

The top ten 2008 IDI countries are (in order of their ranks) Sweden, Luxembourg, the Republic of Korea, Denmark, the Netherlands, Iceland, Switzerland, Japan, Norway and the United Kingdom. All but one of these countries are from Europe, the world’s leading region in ICT infrastructure and services uptake. Mobile cellular penetration rates exceed 100 per cent in most European countries, and close to two out of three Europeans are using the Internet.

A regional comparison of prices for fi xed broadband services highlights a striking disparity, mainly between Africa and the other regions. On average, a high-speed Internet connection represents 500 per cent of average monthly GNI per capita in Africa, making fixed broadband effectively inaccessible for most people in the region. In the Arab States and Asia and the Pacific regions, the fi  xed broadband sub-basket represents 71 and 46 per cent of income, respectively, compared to around ten per cent in both the Americas and CIS. At less than two per cent of average monthly income, fixed broadband services are by far the cheapest in Europe.

De aici.